Colonia Bulgară (bulgară bănățeană: Telepa, germană Bulgarische Kolonie, maghiară Bulgartelep)

2012-01-12T07:34:00.000-08:00

Colonia Bulgară (bulgară bănățeană: Telepa, germană Bulgarische Kolonie, maghiară Bulgartelep) este o localitate în județul Timiș, Banat, România. Administrativ face parte din comuna Dudeștii Vechi, Timiș. Se situează în extremitatea vestică a României, aproape de granița cu Ungaria și Serbia.

Colonia Bulgară, Timiş

Colonia Bulgară (bulgară bănăţeană: Telepa, germană Bulgarische Kolonie, maghiară Bulgartelep) este o localitate în judeţul Timiş, Banat, România. Administrativ face parte din comuna Dudeştii Vechi, Timiş. Se situează în extremitatea vestică a României, aproape de graniţa cu Ungaria şi Serbia.

Colonia Bulgară a fost întemeiată la începutul anului 1845, cu bulgari bănăţeni romano-catolici, veniţi din satul bulgăresc Beşenova Veche (Dudeştii Vechi). La început s-a numit Telepa. Motivele pentru care s-au stabilit aici au fost două: pe de-o parte, proprietarii te terenuri maghairi aveau nevoie de forţă de muncă pentru plantaţiile de tutun şi ca atare i-au stimulat pe bulgarii din Beşenova Veche să lucreze pentru ei. Pe de altă parte, în comunitatea bulgară tradiţia face ca primul urmaş să primească întreaga avere. Astfel, familiile cu mai mulţi urmaşi s-au orientat spre noi proprietăţi.

O capelă catolică a fost construită în 1852, iar biserica actuală în 1912. Şcoala s-a construit în 1904. Pâna la unirea Banatului cu România, administraţia maghiară a numit satul Bolgartelep, adică "colonia bulgară", nume tradus apoi de administraţia românească. Tot în această perioadă, au început să se stabilească tot mai mulţi maghiari şi în mai mică măsură, germani. Spre sfârşitul perioadei interbelice, bulgarii îi depăşeau la număr cu puţin pe maghiari. După al doilea război mondial , maghiarii au devenit chiar majoritari. De atunci însă, populaţia satului a cunoscut însă un declin dramatic. Populaţia

În 1910 avea o populaţie de 714 bulgari. În 1930, populaţia era de 830 locuitori, dintre care 353 bulgari, 338 unguri, 123 germani, 13 români şi 3 ţigani.

La recensământul din 2002, satul avea o populaţie de numai 34 locuitori, dintre care numai 2 bulgari. Statistic, majoritari sunt români (17 locuitori), urmaţi de maghiari cu 10 persoane, însă scăderea dramatică a populaţiei de toate etniile fac din Colonia Bulgară un sat pe cale de dispariţie. Totodată, comunitatea de bulgari - elementul definitoriu, care a întemeiat colonia şi a locuit-o pentru mai bine de 150 de ani - nu mai există în prezent.

Bulgari bănăţeni

Bulgarii bănăţeni (bulgară: банатски българи, banatski balgari; numiţi şi palkene sau palchene) sunt o minoritate bulgară care locuiesc predominant în Banatul românesc. Religia lor este romano-catolică şi se trag dintr-un grup de paulicieni din nordul şi nord-vestul Bulgariei (din împrejurimile Nicopole, Kiprovet, Svishtov). Bulgarii bănăţeni locuiesc în această regiune din secolul XVII şi vorbesc o limbă aparte, o formă codificată a dialectului bulgar oriental, cu influenţe lexicale din germană, maghiară, română şi sârbo-croată.

Conform cu date neoficiale, aproximativ 12.000 de bulgari locuiesc în Banatul românesc şi 3.000 în Banatul sârbesc. Statisticile oficiale româneşti arată însă că în Banatul românesc locuiesc 6.500 de bulgari.

Istoric

Migraţia paulicienilor bulgari în zona Banatului a început după eşecul răscoalei antiotomane de la Chiprovtsi (Chiprovăţ), în 1688 şi după o serie de războaie maghiaro-turce şi austro-turce. Aceştia au traversat Dunărea în căutarea unui trai mai decent, în afara Imperiului Otoman, după lungi negocieri cu conducătorii austrieci care le-au acordat ulterior dreptul să se stabilească în Transilvania şi Banat, aflate sub stăpânire austriacă la acea vreme. În 1738 bulgarii au întemeiat Beşenova Veche (Star Beshenov sau Stár Bišnov), care, locuită de 3.200 dintre ei şi cunoscută oficial sub numele de Dudeştii Vechi, este în prezent centrul cultural al bulgarilor bănăţeni. Vinga, întemeiată în 1741 de bulgari originari din Kiprovet^[1](vestul Bulgariei) şi bulgari pavlicheni din jurul oraşului Nikopole, din satele Belene, Ores, Trancevica şi altele, este al doilea centru important al acestora.

Iniţial bulgarii bănăţeni locuiau doar în părţi din regiunea la nord de Dunăre, dar unele grupuri s-au mutat în secolul XIX la sud, în Serbia.

După ce Bulgaria şi-a căpătat independenţa în 1878, mulţi bulgari din Banat au decis să se mute înapoi în vestul Bulgariei, deşi drasticele consecinţe ale Primului război mondial au forţat pe unii să migreze înapoi în Banat.

Limba

Dialectul vorbit de bulgarii din Banat poate fi clasificat ca aparţinând grupului bulgar oriental. O caracteristică tipică a acestuia este vocala "ы", care poate fi folosită etimologic sau poate substitui vocala "i". Alte caracteristici fonologice sunt: "ê" ("e" larg)de la yat din vechea slavonă bisericească şi transformarea lui "o" în "u" dar mai des a lui "e" în "i": selu în loc de selo (sat). Un alt semn al originii bulgare orientale este pronunţarea moale a consoanelor finale, tipică pentru alte limbi slave, dar care se găsesc doar în bulgara dialectală (spre exemplu tavan sună ca tavanj în sârbă).

Din punct de vedere lexical, limba bulgarilor din Banat a împrumutat multe cuvinte din limba germană (drot din germana "Draht" - fir, gang din Gang - coridor, gang) şi din ungară (perna - pernă) datorită contactului strâns cu celelalte populaţii ale Banatului multietnic. Circa 20% din vocabularul bulgar bănăţean este de împrumut. Marea majoritate a bulgarilor sunt bilingvi, a doua limbă fiind predominant limba română.

Limba bulgară bănăţeană foloseşte o scriere proprie, bazată pe versiunea croată a scrierii latine şi păstrează multe caracteristici arhaice în limba vorbită în Bulgaria. Limba a fost codificată încă din 1866 şi este folosită în literatură şi în presă, ceea ce o deosebeşte de dialectele simple.

Bulgarii bănăţeni au o serie de tradiţii specifice precum colindatul băieţilor cu betleemul de Crăciun, colindatul fetelor de florii, Baba marta, farsangul.

Farsangul la bulgarii din Banat este sărbătoarea de lăsatul secului. Potrivit obiceiurilor, petrecerea durează până la Miercurea cenuşii, când începe Postul Paştelui. În tot acest timp în localităţile unde locuiesc bulgari se organizează baluri mascate şi spectacole.

Sărbătoarea cea mai spectaculoasă din calendarul popular bulgăresc este Baba Marta, care, ca şi Baba Dochia, personifică primăvara. La sfârşitul lui februarie, bulgarii fac curăţenie generală în case, deoarece se spune că Baba Marta nu vizitează decât casele ingrijite. Batrânii nu trebuie să iasă prea devreme din casă, pentru că bătrâna doreşte să intâlnească doar fete tinere şi femei. În ultima zi a lunii februarie, copiii din mediul rural aprind un foc cât se poate de mare. Ei strigă: «Baba Marta, eu te incălzesc pe tine azi, iar tu să mă încălzeşti pe mine mâine!» şi se adună în jurul focului, cu diverse strigături, iar când focul se stinge, sar peste el. Focul trebuie sa ardă cât mai mult şi cât mai sus ca să o încălzească pe Baba Marta, care personifică şi soarele care poate să ardă feţele oamenilor^[1].

Bulgarii bănăţeni sunt reprezentaţi de Uniunea Bulgară din Banat - România (UBB-R) care publică ziarul Náša glás şi revista Literaturna miselj.

Intr-un recensământ al populaţiei din Banat, atât cel românesc cât şi cel sârbesc, efectuat în 1770 de Contele Clary rezultau un număr de 8.683 de bulgari.^[2] După Primul Razboi Mondial, multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat în Arad şi Timişoara. Odată cu venirea comunismului în România, scăderea populaţiei de bulgari din localităţile originare s-a pronunţat. Colectivizarea a privat de proprietăţi extinse de pământ a familiilor bulgare care s-au văzut nevoite să se mute la oraş, unde au găsit locuri de muncă. Astfel, din principalele trei sate bulgăreşti, Vinga, Dudeştii Vechi şi Breştea, marea majoritate a bulgarilor s-au mutat la Timişoara. Aici, conform recensământului din 1992 existau 1.320 de bulgari şi 6.466 în întregul judeţ Timiş.^[3] O comunitate importantă de bulgari trăieşte şi în comuna Denta din sudul judeţului Timiş, unde alcătuiesc aproximativ 1/5 din populaţia totală a localităţii.

Bulgarii bănăţeni au înfiinţat iniţial Uniunea Bulgară din Banat-România, cu sediul la Timişoara. Împreună cu celelalte comunităţi bulgare din România, din Oltenia şi Muntenia au înfiinţat la Bucureşti Asociaţia Culturală Bulgară, transformată mai târziu, în Comunitatea "Bratstvo" a bulgarilor din România.

În perioada 1990 - 1996, reprezentantul minorităţii bulgare în Camera Deputaţilor a fost preşedintele Uniunii Bulgare din Banat, Carol Ivanciov. La alegerile din 1996, locul minorităţii bulgare în Parlamentul României a fost câştigat de reprezentantul Comunităţii "Bratstvo", Florin Simion. În aceste alegeri, Comunitatea "Bratstvo" a obtinut 5.359 de voturi, iar Uniunea Bulgară din Banat – 4.115 voturi. La alegerile din noiembrie 2000, reprezentant al minorităţii bulgare în Camera Deputaţilor a fost ales Petru Mirciov, din partea Uniunii Bulgare din Banat.^[4]

Satul mort

Cum trecem un braţ mort al Arancăi ni se oferă priveliştea pentru care ne-am angajat în cursa asta grea. Câteva ruine răsfirate, între care se înalţă zidurile bisericii. Nici urmă de cele peste 200 de parcele, loturi de case. În Colonia Bulgară, pe vremuri cu aproape 1.000 de locuitori, azi mai locuiesc doar câte o familie de români şi bulgari şi două familii de maghiari împreună cu nişte ciobani din zona Sibiului. ,,Când s-a desfiinţat singura cursă de autobuze, atunci s-a condamnat la moarte satul” – ne spune însoţitoarea noastră, profesoara Tania Velciov, care şi-a petrecut copilăria în Colonia Bulgară, părinţii ei fiind învăţătorii satului.
La capăt cimitirul, dintre buruenile cât omul doar crucea de tablă se vede. ,,De ziua morţilor şi de Sf.Luca, ziua rugii satului, mai vin pe aici foştii localnici, răsfiraţi în lume”.
Ne oprim la intersecţia celor două foste străzi: ,,Aici a fost şcoala,unde am locuit şi noi, acolo a fost magazinul, birtul lângă, puţin mai încolo <> (biroul) – foloseşte un neologism uzual provenit din lb.maghiară în limba ei maternă, bulgara. Unde se vede acuma ocolul oilor acolo a fost parc cu arteziană”. Tania plânge după paradisul pierdut, casele înstărite, loturile împrejmuite cu pomi fructiferi. După spusele dânsei, pe vremea copilăriei ei satul a fost locuit jumi-juma de bulgari şi de maghiari. S-au înţeles bine, cunoscând şi vorbind reciproc limbile bulgară şi maghiră. În fostul centru, vizavi cu biserica a mai rămas doar clădirea magazinului, dar abia se vede de gunoaie, molozuri şi stă să cadă. Nici Sf. Luca, patronul, nu şi-a putut apăra biserica contra stricăciunilor. Zidurile clădirii, de inspiraţie neogotică, armonic-graţioasă, proporţională, crapă, pică tencuiala, grădina sălbăticită accentuează tristeţea priveliştii. Cu câţiva ani în urmă uşa a fost spartă şi au fost furate cele mai preţioase obiecte de artă: câteva statui reprezentînd nişte sfinţi, sculptate în lemn de un meşter german cu vreo 150 de ani în urmă. După luni de zile au fost găsite în Constanţa. Acum sunt păstrate în biserica centrului de comună.
Colonia Bulgară şi încă câteva localităţi din jur, inclusiv din actuala Sârbie, dar şi din patria mamă, Bulgaria, au fost înfiinţate din cauza creşterii exagerate a populaţiei comunei Beşenova Veche. De lângă Nicopole, din faţa turcilor, bulgarii s-au refugiat în prima fază în Oltenia, mai pe urmă, în anul 1738, pe vremea stăpânirii Mariei Tereza, aceşti bulgari romano-catolici, autodenumiţi ,,pavlikani”, au venit în Banat, populând Beşenova Veche. Dar pământul s-a terminat repede, pentru că în familiile coloniştilor se năşteau mulţi copii, nu rareori 8 şi chiar 10. Astfel, ei au fost nevoiţi să roiască în mai multe faze, înfiinţând şi Colonia Bulgară, care la recensământul din 1890, pe lângă 569 de bulgari, avea şi 58 de germani (şvabi), 33 maghiari şi 21 români. Maximul locuitorilor, prin anii 1930, a fost de 830 suflete (356 bulgari, 338 maghiari, 123 şvabi, 13 români). După colectivizare, în anul 1966 au fost 528 locuitori, în 1977 – 308 locuitori, în 1992 –103 şi în 2002 …20! Singurul semn al grijii autorităţilor este că, pe baza legii nr. 215/2001 privind drepturile minorităţilor asupra folosirii limbii materne, s-a dispus, pe lângă denumirea de Colonia Bulgară şi folosirea denumirii originale de Bolgártelep. Varianta în limba bulgară n-a mai încăput.

În Timiş, considerat nu demult Occidentul României, există încă oameni care trăiesc într-o izolare greu de imaginat. Într-unul dintre cele mai izolate sate din judeţ – Colonia Bulgară – mai trăiesc doar doi locuitori şi câţiva ciobani aciuaţi în această zonă, din Sibiu. Cei trei kilometri care despart satul de centrul de comună, Dudeştii Vechi, nu pot fi parcurşi decât cu maşina de teren sau cu căruţa. Drumul este o adevărată piatră de încercare chiar şi pentru cel mai experimentat participant la raliurile montane. Iar atunci când plouă şi maşinile de teren îşi fac drum cu greu spre micul cătun. Colonia Bulgară se diferenţiază, totuşi, de celelalte sate izolate din judeţ: aici există curent electric şi reţea de apă potabilă...

Doar cu căruţa
Cei 75 de kilometri care despart Dudeştii Vechi de Timişoara pot fi parcurşi cu orice autoturism

fără nici o problemă. Situaţia se schimbă atunci când doreşti să ajungi într-unul dintre cele mai izolate sate ale Timişului: Colonia Bulgară. Cu toate că pe hărţi satul este specificat, un drum până acolo te face să te gândeşti că, de fapt, localitatea a existat cândva, iar acum nu e nimic altceva decât un cătun în care îşi duc existenţa cel mult câţiva ciobani. Primul impact cu realitatea îl avem în momentul în care ajungem la intersecţia drumului spre Colonia Bulgară.

Un vechi drum din piatră, cu cratere adânci lăsate de timp şi intemperii, este proba care trebuie trecută pentru a ajunge în fostul sat. După doar câteva sute de metri de mers cu maşina, orice şofer abandonează ideea. Restul distanţei, de doi kilometri şi jumătate, fie o străbaţi pe jos, fie cu căruţa.

O dată ce te îndepărtezi de dumul principal, cât vezi cu ochii, numai câmp. Undeva în zare, se conturează turnul unei biserici, semn că acolo, cândva, exista o comunitate închegată. Cu fiecare metru străbătut la picior spre Colonie apar semne ale fostei aşezări. Movilele de pământ pe care le vezi în momentul în care distanţa până la fostul sat se micşorează sunt, de fapt, ceea ce a mai rămas pe locul fostelor case, după cum aveam să aflăm ulterior. Ceva mai încolo, o clădire părăginită, este sediul fostei secţii zootehnice.

Urme de civilizaţie

După un drum care a durat aproape o oră, ne apropiem de ceea ce pare a fi prima casă din sat. Un prim semn încurajator. Realizăm însă că am ajuns în dreptul unei stâne de oi. La câteva zeci de metri, pe partea stângă a drumului principal care străbate fostul sat, se află cimitirul. Mormintele îngrijite arată că cei câţiva oameni care încă mai locuiesc aici ştiu să-şi respecte morţii.

Cu cât înaintezi pe drum, imaginile sunt din ce în ce mai dezolante. La câţiva metri de cimitir, o altă construcţie. Fostul magazin

al satului a fost şi el transformat, de către ciobanii care s-au stabilit aici, în staul pentru oi şi grajd pentru cai. Doar geamurile mari din sticlă amintesc de fosta destinaţie a clădirii. Cămin Cultural nu mai există, iar din vechea şcoală a rămas doar o movilă de pământ.

"Când am venit eu, în urmă cu zece ani, satul mai avea încă oameni. Era un autobuz care venea pe aici. Acum... nimic. Au plecat treptat, treptat şi am rămas numai noi, ciobanii. Primii au plecat tinerii, iar apoi s-au întors să-i ia şi pe bătrâni. Totul s-a demolat, nu a mai rămas nimic în picioare", ne-a spus proprietarul fostului magazin din sat. Singurele urme de civilizaţie din Colonie sunt curentul electric şi reţeaua de apă potabilă.

Slujbă, o dată pe an

Cea mai impozantă construcţie din sat este biserica. Situată în locul care, cândva, era centrul satului, atrage privirea atât datorită înălţimii, cât şi prin arhitectura ei. Aici se oficiază slujba o dată pe an. În fiecare zi de 17 octombrie, de Sfântul Luca, preotul romano-catolic face drumul până în Colonie. Atunci, satul parcă se însufleţeşte. Cei care au locuit aici – care mai au doar amintirile şi mormintele celor care nu mai sunt – se reîntorc "acasă". Participă la Sfânta slujbă, se roagă la mormintele celor care odihnesc în cimitir, se întreţin cu cei care mai locuiesc aici şi... pleacă. Vor reveni peste un an, nici unul însă cu intenţia de a rămâne în aceste locuri.

Ungurul din Colonia Bulgară

Cu greu găsim casa unuia din cei doi localnici care mai trăiesc în Colonia Bulgară. Nu este bulgar, ci ungur. Gheorghe Toth locuieşte aici de 76 de ani. "Aici m-am născut, aici m-am botezat, aici m-am însurat şi tot aici vreau să mor", ne spune Gyuri-baci. De la el aflăm că, în urmă cu mai bine de 20 de ani, în Colonia Bulgară existau 293 de numere de casă: "Era un sat bogat, lumea o ducea tare bine. Aveam două şcoli, dispensar tot ce ne trebuia. Acum nu mai este nimic".

Bătrânul povesteşte că oamenii au început să plece în urmă cu mai bine de 40 de ani, atunci "când s-a trecut la desfiinţarea satelor". Migrarea în masă a localnicilor a început în urmă cu 20 de ani. "Au tot plecat, până când nu am mai rămas decât eu şi încă un consătean", adaugă maghiarul din Colonia Bulgară. Gyuri-baci spune că nu s-a gândit, nici o secundă să plece de aici. Fiica sa este stabilită la oraş, dar bătrânul continuă să-şi ducă viaţa alături de soţia lui, în casa în care a stat o viaţă. Asta deşi, după cum mărturiseşte, traiul în colonia Bulgară este tot mai greu. "Nu avem telefon, nu avem mijloace de transport

, suntem rupţi de lume. În ultimii 20 de ani, Salvarea a fost la noi doar o singură dată", povesteşte Gyuri-baci.

Aprovizionarea cu cele necesare traiului zilnic este o misiune destul de grea pentru un om de vârsta lui. Dar s-a obişnuit ca, o dată pe săptămână, să-şi înhame caii la căruţă şi să pornească spre Dudeştii Vechi, de unde îşi cumpără alimentele de care are nevoie pentru o săptămână.

Face acest drum indiferent de vremea de afară, pentru că nu are alternativă. Chiar şi aşa, cu toate lipsurile şi greutăţile inerente traiului într-un loc izolat, Gyuri-baci zice hotărât: "Nu aş pleca de aici. E frumos, e satul în care eu m-am născut. M-am obişnuit şi nu cred că aş putea locui în altă parte".

Promisiuni

Autorităţile locale

din Dudeştii Vechi sunt optimiste în ceea ce priveşte revigorarea satului Colonia Bulgară. "Cea mai mare problemă la momentul de faţă este drumul, care trebuie refăcut. Dar nu ne-am putut gândi la cei trei kilometri până în Colonie, atâta vreme cât 40 la sută din străzile şi drumurile din comună necesită reparaţii serioase. Cu siguranţă că în viitorul apropiat îl vom pietrui şi pe acesta. Un mare avantaj este faptul că există canalizare şi curent electric, iar dacă rezolvăm şi problema drumului, satul ar putea să fie din nou populat", spune Gheorghe Nacov, primarul din Dudeştii Vechi.

Refăcută va fi de asemenea, şi biserica din localitate, banii vin de la Biserica Romano-Catolică, până în momentul de faţă fiind deja reparate acoperişul şi geamurile. Rămâne de văzut câte dintre proiectele autorităţilor locale, legate de refacerea Coloniei, vor deveni realitate şi dacă noua realitate va reuşi să-i atragă acasă pe cei plecaţi în bejenie de atâta amar de vreme.

Colonia Bulgara - localitate în componenţa comunei Dudeştii Vechi din judeţul Timiş, România

În limba maghiară: Bolgártelep

În limba germană: Bulgarische Kolonie

În limba bulgară, dialectal: Telepa

Codul poştal: 307152

Colonia Bulgară este aşezată în nordul Banatului, la vest de oraşul Sânnicolau Mare

Coordonatele sale geografice sunt de 20.413056° longitudine estică şi 46.1° latitudine nordică.

Repere istorice:

- 1238 - exista o aşezare (întemeiată probabil de triburile bessilor - bisilor) care aparţinea cetatea Cenadului şi care nu plătea dijmă papală;

- 1717 - în Conscripţia austriacă (recensământul satelor) numele de Beshenova;

- 1738 - au fost colonizate familii de bulgari originare din zona Nikopole;

- 1742 - se aşază alte 20 de familii de bulgari din Lovrin;

- după 1850 - se aşază în Keglevici 80 de familii de maghiari, astfel că satul va primi mai târziu numele de Keglevicsháza;

- 1904 - în hotarul Besenovei Vechi, către Valcani, a fost descoperit un cimitir roman;

- 9 aprilie 1934 - se naşte la Dudeştii Vechi Carol Ivanciov, profesor, poet, folclorist, ziarist, fost deputat (1990-1992 şi 1992-1996);

- 15 iulie 1941 - se naşte la Dudeştii Vechi Ioan Văcariu, poet în grai bănăţean;

- 25 februarie 1946 - se naşte la Dudeştii Vechi Petru Mirciov, inginer, fost deputat de Timiş (2000-2004);

- 1 ianuarie 1950 - se naşte la Cheglevici Nicolae Mircovici, doctor în drept, ofiţer în Armata Română, deputat (2004-2008 şi 2008 - în prezent);

- 1968 - comuna primeşte numele de Dudeştii Vechi, (Star Bîsnov);

- 2002 - comuna Dudeştii Vechi avea 5.786 de locuitori;

- 2008 - apare periodicul „Foaia de Dudeşti“;

- Cheglevici (1842, Keglevic), Colonia Bulgară (1845, pe locul numit Cervene Megia).

Colonia Bulgara (bulgara banateana: Telepa, , ) este o localitate in judetul Timis, Banat, Romania. Administrativ face parte din comuna Dudestii Vechi, Timis. Se situeaza in extremitatea vestica a Romaniei, aproape de granita cu Ungaria si Serbia.

Istorie

Colonia Bulgara a fost intemeiata la inceputul anului 1845, cu bulgari banateni romano-catolici, veniti din satul bulgaresc Besenova Veche (Dudestii Vechi). La inceput s-a numit Telepa. Motivele pentru care s-au stabilit aici au fost doua: pe de-o parte, proprietarii te terenuri maghairi aveau nevoie de forta de munca pentru plantatiile de tutun si ca atare i-au stimulat pe bulgarii din Besenova Veche sa lucreze pentru ei. Pe de alta parte, in comunitatea bulgara traditia face ca primul urmas sa primeasca intreaga avere. Astfel, familiile cu mai multi urmasi s-au orientat spre noi proprietati.

O capela catolica a fost construita in 1852, iar biserica actuala in 1912. Scoala s-a construit in 1904. Pana la unirea Banatului cu Romania, administratia maghiara a numit satul Bolgartelep, adica "colonia bulgara", nume tradus apoi de administratia romaneasca. Tot in aceasta perioada, au inceput sa se stabileasca tot mai multi maghiari si in mai mica masura, germani. Spre sfarsitul perioadei interbelice, bulgarii ii depaseau la numar cu putin pe maghiari. Dupa al doilea razboi mondial , maghiarii au devenit chiar majoritari. De atunci insa, populatia satului a cunoscut insa un declin dramatic.

Populatia

In 1910 avea o populatie de 714 bulgari. In 1930, populatia era de 830 locuitori, dintre care 353 bulgari, 338 unguri, 123 germani, 13 romani si 3 tigani.

La recensamantul din 2002, satul avea o populatie de numai 34 locuitori, dintre care numai 2 bulgari. Statistic, majoritari sunt romani (17 locuitori), urmati de maghiari cu 10 persoane, insa scaderea dramatica a populatiei de toate etniile fac din Colonia Bulgara un sat pe cale de disparitie. Totodata, comunitatea de bulgari - elementul definitoriu, care a intemeiat colonia si a locuit-o pentru mai bine de 150 de ani - nu mai exista in prezent.

Localitatea Colonia Bulgara, judetul Timis

Colonia Bulgară (bulgară bănățeană: Telepa, germană Bulgarische Kolonie, maghiară Bulgartelep)